articol de Michael POLLAN, din ianuarie 2007, in New York Times, rezumat de Olivian BREDA in mai 2008
(daca articolul asta rezumat vi se pare lung, ar trebui sa vedeti articolul original)
“Mananca mancare. Nu prea multa. In mare parte plante.” Acesta ar putea fi raspunsul simplu la intrebarea aparent complicata “Ce sa manance oamenii ca sa fie cat mai sanatosi?”
Alte sfaturi mici: putina carne n-o sa te omoare, dar e bine sa fie ca meniu secundar, mai degraba decat masa principala. Un alt sfat: e mai bine sa mananci mancare proaspata decat procesata. (de aici si indemnul de a manca “mancare”; in prezent in supermarketuri sunt multe lucruri asemanatoare cu mancarea ce nu pot fi considerate mancare)
In anii ‘80 mancarea a inceput sa dispara din supermarketurile americane, fiind inlocuita de “nutrienti”. Au fost mai putin prezente ouale, cerealele pentru micul dejun sau prajiturile. Au aparut in schimb termeni ca si: fibre, colesterol si grasimi saturate. Mai importante decat mancarurile insele, se considera ca prezenta sau absenta acestor substante aduce sanatate. Pe scurt, daca mancai mai mult dintr-un anumit nutrient, si mai putin din altul, traiai mai mult si evitai bolile cronice.
Un exemplu in istoria SUA a fost recomandarea “reduceti consumul de carne”. Astfel a pornit mesajul initial. Filtrat de guvernul SUA, mesajul a ajuns insa sa sune astfel: “alege carnea rosie, carnea de pui si peste care sa reduca cantitatea de grasimi saturate”. S-a eliminat din fraza initiala “reduceti consumul” (care ar fi diminuat vanzarile), iar lucrul palpabil care trebuia consumat mai putin (carnea), a devenit ceva intangibil - “grasimile saturate”. In fine, guvernul nu a facut distinctie intre cele trei tipuri de carnuri, si nu a precizat ca carnea rosie ar fi mai rea ca cea de peste.
Pentru a nu acuza direct nici o grupa de mancare, s-au folosit termeni ca si: polisaturate, colesterol, monosaturate, carbohidrati, fibre, polifenoli, amino acizi, etc. Spatiul luat de substantele tangibile a disparut, si am intrat in Era Nutritionismului.
O prima premisa gresita a nutritionismului e ca mancarea e doar pentru sanatate. In multe culturi, alte atribute ale mancarii - placerea sau socializarea - fac oamenii sa fie sanatosi. Pentru nutritionism insa mancarea e doar pentru sanatate.
O a doua problema a nutritionismului e gradul de prelucrare: ca producator, poti face ca mancarurile super-procesate din supermarketuri sa contina orice - poti pune mai multi carbohidrati sau mai multe proteine. Insa intr-un cartof, banana sau avocado nu poti face mare lucru (daca nu cumva intervine genetica). De aici, interesul crescut al guvernului pentru a promova nutrienti, mai degraba decat alimentele. Odata cu schimbarea preferintei oamenilor de stiinta in nutritie pentru anumite lucruri, alimentele super-procesate se pot adapta foarte rapid la cerinte.
Deci nutritionismul e bun pentru afaceri. Dar e bun pentru tine? Daca incerci sa urmezi un sfat al nutritionistilor si sa reduci de exemplu numarul de carbohidrati, fara sa ai o imagine globala asupra mancarii, vei inlocui carbohidratii cu alta substanta, pentru a pastra numarul de calorii zilnice. Insa acea noua substanta nu e neaparat sanatoasa: poti renunta la o prajitura si sa iei o bere, de exemplu. Renunti la carbohidrati si pui altceva in loc, nu neaparat ceva sanatos.
O alta problema a nutritionistilor e ca iau nutrientul din contextul mancarii, si iau mancarea din contextul modului de viata. De ce se intampla asta? Pentru ca oamenii de stiinta nutritionisti au nevoie de variabile individuale pe care le pot izola (si fac studii doar pe acea variabila). Insa si cea mai simpla mancare e enorm de complexa, o bogatie de compusi chimici, multi dintre ei exista intr-o relatie complexa si dinamica unul cu altul, si toti sunt in procesul schimbarii dintr-o stare in alta. Si ce face nutritionistul? Imparte alimentele in elementele componente si le studiaza unul cate unul, chiar daca asta inseamna sa ignore interactiunile complexe si contextele, ca si faptul ca intregul poate fie mai mult decat, sau intr-o forma diferita decat, suma partilor sale. Denumire alternativa pentru nutritie: “stiinta reductionista”.
Reductionismul, sa-i zicem, te invata ca mancarea e un lucru mecanic: pui nutrientul asta, obtii rezultatul fiziologic asta. Cu toate asta, oamenii difera in lucruri importante: metabolizarea zaharului, digerarea (unii digera mai multe calorii din aceeasi mancare, si unii mai putin). Nu e nimic ca o masina in om, si sa crezi ca mancarea e doar combustibil e gresit.
Apoi oamenii mananca mancare, nu nutrienti, si mancarea contine nutrienti in proportii variabile. Un exemplu a fost cand oamenii de stiinta au izolat beta carotenul din morcov, si l-au furnizat sub forma de supliment nutritiv. In loc sa aiba efectul obtinut de alimentul in sine, suplimentul nou creat a avut efectul invers decat cel dorit. O mare gafa.
Ce se intampla in aliment? Nu stim. Poate sa fie diferenta in digestia omului (fiecare om e diferit). Poate fi faptul ca fibrele din morcov au efectul de fapt, nu beta carotenul. Poate fi un alt antioxidant. Sau poate beta carotenul lucreaza ca antioxidant numai in corelare cu alte procese chimice din morcov.
Aceasta este lista de antioxidanti (in limba engleza) din cimbrul de gradina:
4-Terpineol, alanine, anethole, apigenin, ascorbic acid, beta carotene, caffeic acid, camphene, carvacrol, chlorogenic acid, chrysoeriol, eriodictyol, eugenol, ferulic acid, gallic acid, gamma-terpinene isochlorogenic acid, isoeugenol, isothymonin, kaempferol, labiatic acid, lauric acid, linalyl acetate, luteolin, methionine, myrcene, myristic acid, naringenin, oleanolic acid, p-coumoric acid, p-hydroxy-benzoic acid, palmitic acid, rosmarinic acid, selenium, tannin, thymol, tryptophan, ursolic acid, vanillic acid.
Asta consumi cand mananci mancare la care adaugi cimbru. Unii antioxidanti sunt digerati, altii fac lucruri care nu sunt foarte clare: activeaza o gena sau schimba ceva intr-un fir de ADN adanc intr-o celule, de exemplu. Ar fi bine sa stim cum functioneaza aceste lucruri, dar intre timp e util sa stii ca cimbrul nu face nici un rau (pentru ca oamenii l-au mancat dintotdeauna) si ca s-ar putea sa faca chiar bine (tot pentru ca oamenii l-au mancat dintotdeauna). Ok, si chiar daca nu ar face nimic, ne place gustul.
Pentru nutritionisti e o problema sa afli beneficiile morcovului si sa identifici substanta care le determina. Pentru cel care mananca morcov, si nu nutrienti, problema dispare.
O alta problema e sa izolezi un nutrient din contextul mancarii. Oamenii nu mananca doar un lucru, si cand mananca ceva, nu mananca alt lucru (nu mananci multe tipuri de mancare la o masa, alegi doar un meniu sau doua). Apoi mancarea se consuma in combinatii si in ordini care afecteaza cum sunt absorbite. Bei cafea dupa friptura si corpul nu va putea aborbi foarte bine fierul din carne. Cativa componenti ai frunzei de cimbru pot afecta digestia mesei: pot sa ajute la digestia unui component sau sa stimuleze producerea unei enzime pentru a detoxifica un altul. Abia am inceput sa intelegem relatiile dintre mancaruri intr-o bucatarie.
Putem totusi sa intelegem relatia unui proces cu suma nula: daca mananci multa carne, probabil nu mananci multe legume. Cu toate asta, nutritionistii ne incurajeaza sa ne uitam in alta parte la explicatie: adanc in carne, la un anume nutrient, pe care nutritionistii l-au banuit ca este grasimea saturata. Cand au aparut studii majore care nu au gasit ca reducerea grasimii in alimentatie nu a redus incidenta bolilor de inima sau cancer, au fost surprinsi.
Alte explicatii pentru simptomul rezultat ar putea fi: proteina animala insasi, sau hormonii steroizi prezenti in mod tipic in carne si lapte.
O alta perspectiva negativa: sa iei dieta in afara modului de viata. Dieta mediteraneeana nu implica doar mult ulei de masline si putina carne. Daca studiezi dieta in amanunt, vezi ca cretanii fac mai multe munci fizice decat un om obisnuit. Ei se abtineau de la mancare (posibil pentru post) frecvent. Mancau verdeturi salbatice. Si, poate cel mai important, consumau mult mai putine calorii decat noi (cei din SUA).
Un ultim exemplu despre modul de viata: oamenii care iau suplimente nutritive sunt mai sanatosi decat populatia generala, dar sanatatea s-ar putea sa nu aiba legatura cu faptul ca iau suplimente nutritive. Cei care iau vitamine sunt mai bine educati, mai bogati, si prin urmare mai sanatosi prin definitie.
Exista studii gresit facute, ca si procedura de lucru. Un exemplu: sa pui accentul pe grasimi, in loc sa pui accentul pe grupe de alimente. Sau sa nu faci distinctie intre tipurile de grasimi (bune si rele). In fine, ca in multe studii, oamenii pot sa minta, pentru ca pot doar sa mentioneze ce vor ei. Se da ca exemplu: reducerea de la 1800 la 1400-1500 calorii pe zi, cu o scadere de greutate minora. Foarte probabil, persoanele care au anuntat ca au consumat mai putine calorii si nu au slabit au mintit in privinta caloriilor consumate in mod real.
Oamenii de stiinta au chiar numere pentru magnitudinile minciunilor celor intervievati. Studiile sugereaza ca oamenii mananca cu 1/5-1/3 mai mult decat pretind ca fac in chestionare. Se fac comparatii prin alte chestionare, despre consumul din ultimele 24 de ore, care pot fi mai relevante. Magnitudinea minciunilor poate fi mai mare prin compararea cu cat se produce pentru un american obisnuit (3900 de calorii pe zi) cu cat pretind ca consuma (2000 pe zi). Foarte probabil numarul real e undeva intre cele doua cifre.
Alte probleme ale chestionarelor: te intreaba lucruri pe care le-ai mancat acum trei luni, te intreaba lucruri pe care s-ar putea sa nu le stii (daca mananci in restaurant nu stii in ce fel de ulei au fost gatite mancarurile), apoi portiile de mancare dintr-un chestionar dat ca exemplu au fost stabilite ca fiind foarte mici.
La sfarsit, cele mai mari si mai raspandite studii de dieta si sanatate lasa neschimbate trasaturile principale ale dietei Vestice: multa carne si mancare procesata, multe grasimi si zaharuri adaugate, multe din orice, mai putin din fructe, vegetale si cereale integrale. Mergand pe linia paradigmei nutritioniste si in limitele stiintei reductioniste, cercetatorii analizeaza nutrientii izolati pe cat de bine pot. Populatia pe care o recruteaza si o studiaza sunt insa americani tipici care fac ce americanii tipici fac mai bine: mananca mai putin din nutrientul asta, mai mult din celalalt, depinzand de ultimele gandiri.
Dupa decenii de sfaturi de sanatate bazate pe nutrienti, ratele cancerului si ale bolilor de sanatate din SUA au scazut doar putin (mortalitatea de la bolile de inima a scazut din anii 50 si asta in principal datorita tratamentului superior), iar ratele obezitatii si diabetului au crescut.
Nimanui nu-i place sa recunoasca ca cele mai bune eforturi ale sale in a intelege si rezolva problema au facut de fapt problema mai grava, dar asta e exact ce s-a intamplat in cazul nutritionismului. Oamenii de stiinta care au avut cele mai bune intentii, au folosit cele mai bune instrumente, ne-au invatat sa ne uitam la mancare intr-un fel care ne-a diminuat placerea de a manca, si nu au facut aproape nimic sa ne imbunatateasca sanatatea. Poate avem nevoie acum de o imagine mai mare, mai putin reductionista asupra a ceea ce este mancarea, una care este mai ecologica si culturala. Ce s-ar intampla totusi daca ai vedea mancarea mai putin ca pe un lucru, si mai mult ca o relatie?
In natura, exact asta se intampla in lanturile trofice. Apar si interdependente: eu te hranesc, daca imi raspandesti genele. O adaptare mutuala transforma un mar intr-o mancare nutrienta si gustoasa pentru un animal infometat. Cu timpul, prin incercare si eroare, planta devine mai gustoasa, pentru a satisface nevoile si dorintele animalului, cata vreme animalul obtine treptat elemente pentru digestie (enzime, etc.), pentru a folosi resursele din planta la maximum. Similar, laptele pentru vaca nu a pornit ca o mancare nutritionala pentru oameni. De fapt, le facea chiar rau, pana cand oamenii care au trait in jurul vacilor au dezvoltat abilitatea de a digera lactoza ca si adulti. Dezvoltarea s-a dovedit a fi avantajoasa atat pentru oameni, cat si pentru vaci.
Sanatatea inseamna si sa fi implicat in aceste relatii ale lantului alimentar. Iar daca ceva nu merge bine in lantul trofic, asta se transmite nivelurilor direct implicate. Daca solul e rau, iarba e rea, animalele mananca iarba si au probleme si oamenii beau laptele si ceva nu e bine.
In multe cazuri, exista comunicatii intre nivelurile trofice: daca vezi o mancare ca fiind potrivita prin gust, miros si culoare, corpurile invata ce sa faca cu aceste alimente dupa ce trec de simturi. Se produce astfel o anticipare a ce este necesar pentru digestie, doar prin privirea unor lucruri. Sanatatea depinde de a “citi” aceste semnale biologice: mirosurile raspandite de alimente, faptul ca arata coapte, faptul ca sunt sanatoase. E mai usor sa faci asta cand ai o lunga experienta cu mancarea si mult mai greu daca o mancare a fost creata special pentru a insela simturile - cu arome artificiale sau cu indulcitori sintetici.
De notat ca relatiile ecologice sunt intre cei care mananca si mancaruri complete, nu intre consumatori si nutrienti. Cu alte cuvinte, corpurile au o relatie lunga si sustinuta cu porumbul, nu cu siropul de fructoza de porumb. Relatia va putea fi dezvoltata cu timpul (vom avea sisteme superumane de insulina, pentru a face fata invaziei de fructoza si glucoza), dar deocamdata relatia duce la sanatatea rea, deoarece corpurile nu stiu cum sa trateze aceste noutati biologice.
In acelasi fel, oamenii se pot obisnui cu a mesteca funze de coca - o relatie lunga intre oamenii nativi si planta de coca in America de Sud. Totusi, ei nu pot sa se obisnuiasca cu cocaina sau cocaina care se fumeaza, desi sunt prezente aceleasi “ingrediente active” in toate cele trei. Reductionismul ca o metoda de a intelege mancarea sau drogurile poate sa nu faca nici un rau, pot fi chiar o solutie necesara. Insa reductionismul aplicat in practica poate duce la probleme.
In secolul 20 relatiile de la sol pana la mancare s-au schimbat major. Ideologia nutritionismului este o parte a acestei schimbari.
Porumbul e unul din elementele dietei moderne: o schimbare catre mancaruri din ce in ce mai rafinate, in special carbohidrati. Puteti sa ii ziceti reductionism aplicat. Oamenii au rafinat cerealele de la Revolutia Industriala. Au favorizat faina alba (si orezul alb), chiar cu pretul nutrientilor pierduti. Rafinarea le extinde viata la raft, si le face mai usor de digerat - se renunta la fibrele care le fac mai greu de digerat (fibrele incetinesc eliberarea zaharurilor). Practica rafinarii se extinde pe masura ce procesatorii de mancare gasesc noi metode de a furniza glucoza - carburantul preferat al creierului - mai eficient. Uneori rafinarea este exact scopul dorit: porumbul e transformat in sirop de porumb. In alte cazuri e un produs nefericit a procesarii mancarii: congelarea distruge fibrele care permit absorbtia zaharului.
Prin urmare mancarea rapida (fast-food) e rapida si in alt sens: e predigerata intr-o masura importanta, si, firesc, absorbita mai usor de corp. Dar raspandirea dietei Vestice ne ofera gratificare instanta prin zahar, in multi oameni, si mai ales la cei expusi nou la asta, viteza acestei alimentatii copleseste raspunsul insulinei si duce la diabet de tipul doi. Un expert in nutritie afirma ca suntem intr-un “experiment national de injectare cu glucoza”. Cand intalnesc o asemenea dieta pentru prima oara (oameni obisnuiti cu diete traditionale vin in America, sau cand fast-food ajunge in unele tari), oamenii au un soc. Expertii in sanatate publica o numesc “tranzitia nutritionala” si poate fi mortala.
De la complexitate la simplicitate - daca este un singur cuvant care acopera aproape toate schimbarile pe care industrializarea le-a adus in lantul de mancare, acesta ar fi simplificarea. Fertilizatorii chimici simplifica chimia solului, sol care la randul lui simplifica chimia mancarurilor crescute in sol. De la adoptarea fertilizatorilor sintetici cu nitrogen in anii 1950, calitatea nutritionala a produselor din SUA a scazut semnificativ. Cauze posibile? Calitatea solului sau selectarea plantelor dupa recolta bogata, mai degraba decat calitatea nutritionala. Procesarea mancarurilor elimina multi nutrienti, unii dintre ei sunt introdusi inapoi prin “fortificare”: acid folic in faina rafinata, vitamine si minerale in cerealele de micul dejun. Dar oamenii de stiinta nutritionisti adauga doar nutrientii considerati importanti.
Simplificarea a avut loc si la nivelul diversitatii speciilor. Varietatea uluitoare de mancarii in oferta supermarketurilor moderne ascunde faptul ca numarul real de specii in dieta moderna. Din motive de economie, industria alimentara prefera sa insele oferta de mancaruri procesate dintr-un grup redus de specii de plante. Porumbul si soia sunt cele mai raspandite. Astazi, doar patru tipuri de cereale acopera doua treimi din caloriile pe care oamenii le mananca. Cand consideri ca umanitatea a consumat in istorie 80.000 de specii, si 3.000 dintre ele au fost in raspandire larga, acest lucru reprezinta o simplificare radicala a mancarurilor. De ce conteaza asta atat de mult? Pentru ca oamenii sunt omnivore, si au nevoie de 50-100 de elemente chimice pentru a fi sanatosi. E greu de crezut ca obtii tot ce ai nevoie dintr-o dieta care consta in principal din porumb, soia, grau si orez.
Nu e nici o coincidenta ca majoritatea plantelor de care depindem in prezent sunt cereale. Aceste plante sunt foarte eficiente in transformarea luminii soarelui in macronutrienti - carbohidrati, grasimi si proteine. Macronutrientii pot fi la randul lor transformati cu profit in proteine animale (hranind animalele cu ele) si in mancaruri procesate de orice fel. Apoi, pentru ca semintele pot fi stocate timp indelungat, pot functiona ca si bunuri. Plantele acestea sunt asadar foarte potrivite pentru nevoile capitalismului industrial.
Nevoile omului sunt un pic diferite. O supraoferta de macronutrienti, pe care o avem acum, reprezinta ea insasi o amenintare serioasa la sanatatea noastra, asa cum e evident prin ratele alarmante de obezitate si diabet. Dar lipsa de micronutrienti poate constitui o amenintare la fel de serioasa. In termeni simpli, manacam prea multe seminte si prea putine frunze. Daca pot imprumuta vocabularul reductionist al unui nutritionist pentru o clipa, sunt micronutrienti critici care se pot obtine mai greu dintr-o dieta de seminte rafinate decat printr-o dieta de frunze. Sunt antioxidanti si toate acele fitochimicale (tii minte cimbrul?). Sunt fibre, si sunt acizi omega 3 in plantele cu frunze verzi, care s-ar putea sa fie cel mai important beneficiu decat toate.
Multi oameni asociaza acizii grasi omega 3 cu pestii, dar pestii ii obtin din plante, in special alge - de acolo provin toate. Frunzele plantelor produc acesti acizi grasi (esentiali pentru ca corpurile noastre nu le pot produce singuri) ca parte a fotosintezei. Semintele contin mai mult din alt acid gras esential: omega 6. Fara a intra adanc in biochimie, cele doua tipuri de grasimi au functii diferite, in planta, ca si in cel care consuma planta. Omega 3 are rol important in dezvoltarea si procesarea neurologica, permeabilitatea peretilor celulelor, metabolismului si calmarea inflamatiilor. Acizii omega 6 sunt implicati in stocarea grasimilor (este lucrul care il fac pentru plante), rigiditatea peretilor celulelor, coagularea sangelui si raspunsul inflamatiilor. Poti vedea acizii omega 3 ca fiind rapizi si flexibili, iar cei omega 6 ca rigizi si inceti. Deoarece cele doua lipide sunt in competitie una cu cealalta pentru atentia unor enzime importante, raportul intre acizii omega 3 si omega 6 s-ar putea sa conteze mai mult decat cantitatea absoluta a oricarei grasimi. Asa ca prea mult omega 6 s-ar putea sa fie la fel de problematic ca si prea putin omega 3.
Asta s-ar putea sa fie si problema cu dieta Vestica. Asa cum s-a trecut de la frunze la seminte, raportul intre omega 6 si omega 3 s-a schimbat si el. Productia moderna de alimente a scazut in continuare omega 3 in dieta noastra. Acizii omega 3 sunt mai putin stabili decat cei omega 6, si se altereaza mai repede. Am ales, prin urmare, plantele care ii produc mai putin. Apoi, cand hidrogenam partial uleiurile pentru a le face mai stabile, acizii grasi omega 3 sunt eliminati. Carnea industriala, crescuta pe seminte mai degraba decat pe frunze, are mai putini omega 3 si mai multi omega 6 decat avea in mod obisnuit carnea pre-industriala. Sfaturile oficiale de dieta inainte de 1970 au promovat consumarea uleiurilor polisaturate vegetale. Majoritatea dintre ele (proumb si soia) au mult omega 6. Rata dintre cei doi acizi grasi era 1 la 1. In prezent raportul este de mai mult de 10 la 1 pentru omega 6 fata de omega 3.
O solutie ar putea fi cresterea de acizi grasi omega 3 prin suplimente nutritive, dar daca nu se reduce consumul de acizi grasi omega 6, rezultatul nu este cel dorit.
Un ultim rezultat al dietelor vestice: distrugerea culturilor traditionale de mancaruri. Inainte de era moderna a mancarurilor - si inainte de nutritionism - oamenii se bazau pe culturile etnice si regionale pentru a manca. In prezent ne bazam pe stiinta, jurnalism si marketing pentru a raspunde la intrebarea - Ce sa mancam? Nu ai fi citit pana aici daca cultura ta alimentara era intacta si sanatoasa. Ai fi mancat pur si simplu ce te-au invatat parintii, bunicii, si strabunicii. Intrebarea e: suntem mai sanatosi cu noile autoritati decat cu vechile autoritati (rudele noastre) pe care le-au inlocuit? Raspunsul ar trebui sa fie clar deja.
Medicina invata in prezent sa tina oamenii pe care dieta vestica ii imbolnaveste. Am devenit foarte buni sa extindem vietile oamenilor cu boli de inima, si acum lucram la obezitate si diabet. Capitalismul insusi e foarte adaptiv, capabil sa transforme problemele pe care le creeaza in oportunitati de afaceri lucrative: pilule de dieta, operatii bypass pentru inima, pompe de insulina, chirurgie avansata. Dar desi fast-food-ul poate fi o buna afacere pentru industria de sanatate, cu siguranta costul catre societate - estimat la mai mult de 200 de miliarde de dolari pe an in costuri de sanatate legate de dieta - nu este sustenabil.
Sa iei medicamente pentru problema dietei este desigur consistent in mod perfect cu nutritionismul. Dar care ar fi abordarea ecologica si culturala a problemei? Cum am putea sa scapam de nutritionism si de la efectele subtil nocive ale dietei moderne? Raspunsul e simplu teoretic - nu gandi si manca in acest fel - dar e ceva mai greu de pus in practica, tinand cont de mediul alimentar in care locuim (in SUA) si de instrumentele culturale puternice care sa ne ghideze in el. Totusi, cred ca scaparea este posibila, si in acest scop recapitulam, si elaborez un pic, principiile simple de a manca sanatos pe care le-am propus la inceputul acestui eseu. Asa ca incearca aceste cateva reguli de baza (in mod flagrant nestiintifice), culese in cursul odiseei mele nutritionale, si vezi daca ele nu ne ghideaza macar in directia corecta.
1. Mananca mancare. In starea curenta de confuzie, e mai usor de zis decat de facut. Asa ca incearca asta: nu manca nimic pe care stra-stra-stra-bunica ta nu ar recunoaste ca si mancare (imi pare rau, dar in acest moment mamele sunt cel putin l
Promovarea externa a Muzeului? Relativ buna. Frumos luminat, ai ce vedea de fiecare data cand il vizitezi.
Si ramane pentru dupa vacanta. Aici e clipul, poate fi download-at de pe Google Video: